La Cluj, Super Traista înlocuiește punga cu pungi. Proiectul nostru abordează o problemă actuală de mediu,  în contextul în care strategia Comisiei Europene este ca până în anul 2030, toate ambalajele din plastic, la nivel european, trebuie să devină reciclabile. 

Este o provocare pentru comunitate să conștientizeze importanța reciclării și a reutilizării, iar pungile din pânză reprezintă o alternativă de luat în considerare, pentru a ameliora procesul prin care pungile din plastic ajung sa polueze din ce în ce mai mult mediul. Inițiativa noastră a avut de-a lungul timpului mai mulți parteneri și susținători.

Prima ediție a proiectului ”Cu Super Traista la Super Market” are ca principal sponsor Kaufland, prin programul Start ONG. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500 000 de euro.   Printre partenerii care ni s-au alăturat în edițiile ulterioare, se numără Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj și Com’on Cluj-Napoca.