În premieră, am organizat la Cluj, în perioada noiembrie – decembrie 2019, o expoziție a pictorilor Victor Frimu și Radu Negru, din Chișinău. Lucrările artiștilor au fost în expoziții sau colecții particulare în Republica Moldova, România, Ungaria, Austria, Rusia, Ucraina, Canada, Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia ș.a Evenimentul nostru s-a adresat tuturor iubitorilor de artă, persoanelor pasionate de pictură și doritorilor de a vedea o altă viziune pusă pe pânză. Am expus 17 lucrări ale artiștilor, care au putut fi admirate de către publicul de toate vârstele, intrarea fiind liberă.